Mereu am spus " Am o perioada proasta."
Am remarcat de una singura acum 8 secunde ca spun asta de cand am invatat sa leg propozitii cu sens. Prima a fost : " Am o perioada proasta"- previzibil,nu?
Stii cum e?
E ca atunci cand tu vorbesti serios si iubitul tau iti raspunde cu glume de doi centi.
Adica mecanism de aparare si in aceeasi poveste tragere de timp pentru a gasi un raspuns.

Da, pentru ca mereu am crezut ca nu am ceea ce vreau. ACUM!
Din pacate, imi alegeam prea prost timpii in care vroiam sa ajung la ceea ce era in mintea mea dichisita.
Cati nu mai rezistam in scoala generala, cat de neapreciati suntem, cat de batjocoriti de felul in care aratam etc. Si depresia aparea pentru ca nu se intampla in 2 zile ceea ce vroiam. Adica sa slabesc 40 de kg :))
Nu e gluma.
Doar ca dupa aceea, timp de 4 ani am auzit : " oau, slabesti pe zi ce trece" si de 2 ani : " esti anorexica."
Si multe altele. Dar asta cred ca a fost prima mea realizare :))
Ce incerc sa spun...
Cum traim clipa cum trebuie...? Eu nu am invatat asta.
Am crezut luna trecuta ca o sa ma imbat timp de 7 luni , zi de zi, pauze duminica cand vine fratele in vizita ( fost betiv si el ) - pentru ca in sfarsit, mi se indeplinise o dorinta din prima mea zi de scoala. SA TERMIN SCOALA!
Am terminat-o, si?
Nu m am bucurat ca trecuse deja mult. Eu vroiam sa se intample asta in 1995, nu 2010.
Nici de cele mai mult de 40 kg date jos.Vroiam in cls 7, nu in anul 2 de facultate.
Nici de blondul cenusiu obtinut cu truda de 5 luni .( asta e in plus. :)) )

Doua filme mi-au dat intens de gandit : "Shrek Forever and Ever" ( urmariti subiectul, chiar daca e pentru copii, eu cred ca e pentru copii mai mari...( adica noi) )
si
( din nou)
"P.S. I love you."

O melodie : http://www.youtube.com/watch?v=icU2ArcjlWg&NR=1

Muzica inseamna foarte mult pentru mine.
De fapt, nu pot face nimic fara muzica. Nu pot gandi, nu pot picta, nu pot merge, nu pot sa ma bucur nici macar de viata pe care o am.
Imi amintesc cum zaceam intr-una din veri cu mult trecuta, in scaunul meu alb de plastic. La terasa de cartier plina de intalniri potrivite...sau nepotrivite- dupa caz.
Atunci era horror. De ce?
Pentru ca tocmai ce-mi plangeam de mila ca aveam invitatie la Depeche Mode si nu am avut cu cine merge, am ramas la scaunul alb de plastic si pe deasupra mai rasare un grup de fiinte umane de la 28 de ani in sus.Da, veneau de la concertul Depeche.
Razboi verbal a fost . "Mama, frate sa il vezi pe Dave, sa auzi chitara magica a lui Martin etc etc" amestecat cu " MAI TACI , MA, MAI TACI ODATA! "
Aveau si bandane.... :(
In fine.
Atunci incepuse un capitol nou in viata mea, pe dusmanii care au fost la Depeche , mi i-am luat ca prieteni si rezista pana-n ziua de azi.
Ascult multa muzica despre care as putea explica mai bine de ce imi place daca m-as fi nascut cu 10-15 ani mai devreme. Dar, asta-i,raman o neinteleasa.
I-am asteptat pe Depeche 3 ani.
Bilet luat din prima zi, prima ora, Diverta de la Romana-CU 7 LUNI INAINTE.
Mai ramasesera 2 saptamani si cum bine stiu toti fanii Depeche , nu au mai ajuns la noi. Cred ca a fost singurul moment al vietii in care nu m-am putut bucura de banii inapoiati.
Dar a insemnat ceva.
Exact in acelasi moment,am facut o ruptura in viata mea. O parte dintre prietenii care m-au vazut cu 3 veri inainte in trista in scaunul de plastic mi-au ramas alaturi, dar celalalta parte si-a schimbat locatia.
Si multe altele.
Desi ascultam si inainte U2, ( caci pt asta e tot blogul asta luuuung :)) ) in perioada de schimabri majore am ascultat mai mult U2.
Mai ales ONE.
Si a venit ONE dupa vreo 2 luni.
Astept cu nerabdare sa ajung la U2. Am ales Istanbul.
Enjoy!

http://www.galaxseatravel.ro/concert-istanbul-p-932.html