miercuri, 28 ianuarie 2009

End of Christmas


Astazi s-a terminat Craciunul pentru mine.
De fapt, s-a terminat de mult. Mai exact, cu putin timp inainte sa impodobesc bradul.
Un bradut artificial si rece.
Cu luminite albe.
Pe graba.
Ametita.
Nervoasa.
Si disperata tocmai la final ca o instalatie nu mergea...
Parca totul nu mai mergea atunci, asa ca nici n-am mai indraznit sa privesc pomul acela ecologic pana nu a sosit dragul meu frate cu o instalatie nou-nouta. Si alba. Ma simteam ca la maternitate. L-am impodobit fericita ca-mi va lumina calea pana la camera mea in urmatoarele saptamani cand voi veni beata din bar, caci asa se sarbatoreste Craciunul in viata mea.
Am avut sentimentul ca extrag ceva din viata mea atunci cand i-am scos toate globuletele noi,zurgalaii la 1,5 lei bucata ( scump, domne!) , margelutele argintii, steaua de plastic...
M-am bucurat pentru prima oara in viata mea ca au trecut sarbatorile. Mi-am prelungit pana astazi nostalgia si nervozitatea pe care mi-o transmitea bradul ala.
De ce Dumnezeu nu venea primavara mai repede?
Din cauza bradului.

Toti trecem prin asta?
Atunci jur ca sarbatorile trebuie interzise! ( dupa ce implineste cel mai mare copil al familiei 15 ani, trebuie sa opriti incurajarile despre Craciun!!! Interzis brazi! Interzise pulovere crosetate! Interzise mesele in familie cu toti copii mahmuri la masa! Stergeti colindele de pe laptop! )
Ma scarpin in ochi cu o furculita plina de salata de beouf cand aud : " Craciunul e magic, e familie, etc etc, daca nu iti place Craciunul, jur ca unui pui de ren din Laponia i se va taia nasul! "
Sarbatorile nu tin decat cativa ani.
Dragostea numai trei.
Depresia din scoala generala tine pana iei capacitatea.
Totul este estimat de la bun inceput si totusi, in anumite conditii, decidem sa continuam. (asa cum am decis inconstient sa vad 2 luni de zile omuletii de zapada si mos craciunii din ciocolata, abtinandu-ma in chinuri sa nu ma infig in capul unuia! )
De ce ne prelungim " suferintele?"

P.S. Bine ca m-au ajutat ornamentele de 230 ron pentru cursul de fotografie cu tema
" Stralucitorrrrr! "

luni, 26 ianuarie 2009

Reduceri extrase(nzoriale)zoniere.


" Ochi pentru ochi si lumea va fi oarba."- Gandhi
Este si un film cu acelasi nume. Va rog eu sa-l vizualizati. Poate va vin idei, pentru ca eu simt din ce in ce mai acut cum oamenii si-au pierdut sensibilitatea pentru viata.
Ei bine, ideile mele nu sunt momentan asezate-n ordine , de aici cred ca sunt usor inculta.
Uneori ma ratacesc prin citate, vorbele femeilor post comuniste din metrou si incet, incet la anunturile reducerilor de sezon in second hand-uri. Cum sa fie reduceri la un magazin cu preturi minuscule? ( !!!???)
Lumea devine din ce in ce mai minuscula. (.) = cam atat.
Creierele noastre pane se inmoaie intr-un stomac suculent.
Poluare maxima, ce mai.
Pe cat detest societatea in care traiesc, pe atat de mult o devorez,o analizez si raman stupefiata vreo doua primaveri la rand. Cu cat vom reusi in performantele noastre de a nu mai zambi in fata doamnei de la chioscul cu ziare, cu cat reducem " o seara buna va doresc! " la McDrive, pe cat de mult ducem in spate orgoliile, frustrarile si complicatiile inutile la care ne supunem zilnic, ei bine, nu va mai intrebati de ce dracu' nu va zambeste sarmana aia de la chiosc!
Suntem toti tot mai orbi precum miriapodul.
Caut ochelari. ( sa fie ca ai bunicii ca am vazut ca se poarta, parol! )
Si-am gasit azi dimineata. ( mari si negri)
Da, m am trezit. ( greu....)
Pentru o ora. ( !!!)
Ce-am facut atunci?
Mi am luat sacouri de la second-hand. (!!!)
De ce?
Ochi pentru ochi si era cat pe-aci sa pierd reducerile...

duminică, 18 ianuarie 2009

d m


Au mai ramas 4 luni!

sâmbătă, 17 ianuarie 2009

Alb.


Jur ca detest zapada.
Nici macar cand incerc sa pictez , refuz sa sugerez chiar si un fulg de nea. Nu-mi spune nimic, ma baga in sperieti , zau.
Acelasi sentiment mi l-a transmis chiar recent. Poteci renascute de sub caldarile de nameti, urme vagi de pasi in urma noastra , caci in fata.... In fata noastra zacea ceva cu albastru si alb. Cam atat.
Ma gandeam doar la miscatul frunzelor si florilor pe acea intindere sau cum ar fi sa zburde mii de albine in jurul meu, doar de dragul de a fi intr-un final, vara!
Nu.
Lantul muntos se apropia ostentativ, cu suroaie de apa turcoaz pleznind din bratele sale nemernice si albe. De obicei, ma dureau ochii la astfel de ilustratie, insa n-a mai fost valabil. Bucata de albastru ce controla retina sa stea la locul ei, era cerul. Cel mai grozav albastru care exista pe aceasta lume , acolo era!
Nu stiu sa explic culori, trebuie sa le simti.
Asa cum am simtit si eu umezeala rapida din ghete... Am incercat sa ma feresc, zadarnic. Firisoare de turcoaz inconjurau platoul de zapada, parca eram pe o calota glaciara , iar cum avansam simteam cum ma furnica frigul si bucati mari de zapada se vor rostogoli peste mine.
E de ajuns sa inchizi ochii si sa iti imaginezi ca esti la Gradina Zapezilor. Doar gandul ca cica ai putea iesi pe o poarta imensa din metal forjat si sa intri intr-o padure cu o caldura incandescenta si verdeata inabusitoare.
Ce-a ramas intr-un final de vazut, a fost varful portocaliu al muntelui. Adica era timpul sa ma dau naibii jos de acolo, caci se insera. Si-asa am reusit sa ma panichez pentru ca eu de fapt, zaceam pe o pluta din carapace de testoase ( unde erau testoasele , nu stiu! ) in mijlocul apei inghetate si de un albastru anormal. In jur: Nimeni si Nimic.
Apa si iceberguri. Adica tot nimic pentru mine, fiinta umana ce iubeste natura iarna! ( mint)
A, si o liniste mortala.

Cam asta a fost tot.
Slava norilor si noroiului de afara ca a fost un vis.
Citisem pe undeva ca zapada, in vis, semnifica singuratate .
Nu era de ajuns ca am ramas in mijlocul erei glaciare , pe o pluta de testoase si urma sa vina noaptea?


P.S. Poza este facuta la cota 2000 in Sinaia, in ultima zi din anul 2008.
Jur ca detest zapada, insa nu si atunci cand este indulcita de soare si cer senin...

joi, 15 ianuarie 2009

Doftori.


"Nu esti genul care sa asculte sfaturile bune venite din partea celor apropiati. Fumezi in continuare foarte mult, pierzi noptile lucrand pentru scoala si bei cafea in exces. Neglijenta de acum te va costa scump peste cativa ani, poate doar peste cateva luni. Te vei simti surmenata si nu vei mai putea da randament. Ofera-ti in aceasta saptamana cel putin doua zile de relaxare si odihna." spuse nea doftoru' Alexandru...
Doctorii... Doctorii ar trebui sa se inchida intr un ospiciu al lor, plin de seringi si branule,deasupra unui mic geam pe unde sa poata respira, pana cand ma enervez si le inchid si geamul... Dar pana atunci fac o treaba buna, in ajutorul celor neajutorati,desi parca, parca, mai am putin si explodez cand ii vad profilul domnului doftor Alexandru, care nu mi-a dat niciodata scutiri pt scoala...
M-am gandit intr-un fel sa ii fac o surpriza( tot la scutiri imi statea mintea) si sa ii ofer ceva in semn de recunostinta pt onomastica dumnealui... M-am plimbat, m-am ametit,invartit, rasucit, cu rezultatul nemultumitor al celor 3 ore silitoare de cautare in gasire de nimic. La fel a fost si a doua zi...si a treia, si urmatoarele luni, pana m-am resemnat cu acest individ care nu imi vrea binele! Am renuntat la toate serviciile sale, scoala se terminase, inca mai discutam cu dansul despre planul sau de a ma lasa eu de fumat . Nu il ascultam, desigur.
Pana s-a gandit dansul la toata suferinta mea... si m-am trezit cu un plic mare, gros, in fata usii... Era de la nea doftoru'! Si ghici ce! Toate scutirile mele care le-am cerut pe tot parcursul anului scolar, toate zilele de absenta, 11 ianuarie,12 ianuarie, 13 ianuarie...etc 20 martie, 21 martie, etc, toate lunile aprilie si mai... Dar de ce mi le-a trimis tocmai acuma cand am terminat anu' scolar in chinuri din cauza lui? Era o dilema pt intreaga populatie din casa mea la ora actuala... In mijlocul dilemei am gasit si raspunsul, si anume: " Lasi fumat , primesti scutiri la anu ,afurisitu' bac, rezolv! Dar lasi fumat! " Ce strategie subtire...za' only condision of Sir Doctor...
Totusi imi vroia binele. Dar inca nu m-a convins sa ma las de fumat ...

Si uite cum au trecut 2 ani de atunci , un an si jumatate fiind nefumatoare si spre deziluzia tuturor, m-am reapucat de fumat.

luni, 12 ianuarie 2009

Citat.


Nu stiu daca, chiar toata lumea e nefericita. Stiu ca oamenii sunt tot timpul ocupati: muncesc peste program, au grija de copii, de sot, de cariera, de titluri universitare, de ce vor face maine, de ce ar trebui sa cumpere, de ce au nevoie ca sa nu ramana mai prejos, etc. In sfarsit, putini mi-au spus: "Sunt fericit." Cei mai multi spun: "Sunt foarte bine, am reusit tot ce mi am dorit." Si atunci ii intreb : "Ce va face fericit?" Raspuns: " Am tot ce isi poate dori un om-familie, casa, munca mea, sanatate..." Intreb iarasi : "V-ati oprit vreo clipa sa va ganditi daca asta inseamna totul in viata?" Raspuns: " Da, asta e tot! "
Insist: " Atunci, sensul vietii e munca, familia, copiii care vor creste si va vor parasi, sotul sau sotia care vor deveni mai degraba prieteni decat iubiti adevarati. Chiar si munca se va sfarsi intr-o zi. Ce ve-ti face cand se vor intampla toate astea?" Raspuns: nu exista raspuns. Schimba vorba.
De fapt, raspund: " Cand vor creste copiii, cand sotul-sau sotia- imi va fi mai degraba prieten decat iubit, cand ma voi pensiona,voi avea timp liber sa fac ce mi am dorit toata viata: sa calatoresc ."
Intrebare: " Dar nu spuneti ca sunteti fericit acum? Nu faceti ce ati visat dintotdeauna?" La asta, da, spun ca sunt foarte ocupati si schimba vorba. Daca insist, mereu descopera ca lipseste ceva. Patronul firmei nu a incheiat inca afacerea vietii lui, gospodina ar vrea mai multa indepedenta sau mai multi bani, pustiului indragostit ii e teama sa nu isi piarda iubita, tanarul care a pornit in viata se intreaba daca el si-a ales cariera sau ceilalti au ales pentru el, dentistul vrea sa fie cantaret, cantaretul vrea sa fie politician, politicianul vrea sa fie scriitor, scriitorul vrea sa fie taran.
Si chiar daca intalnesc pe cineva care face ce a vrut , si acela are sufletul chinuit. Nu-si gaseste linistea.
Iar acum, mi ar placea sa insist:
" Tu esti fericit?"

Cinema, Cinema!


Mereu am detestat sa merg mai departe. Cine stie ce ma asteapta. Mai bine raman aici cu mine si ceea ce am ACUM. Dar, multumim, fire a lucrurilor, asta e cursul . Asa e lumea, viata, cerul, vremea, oamenii, pasarile etc.

Spun ca-mi doresc sa stau intr-o casuta de lemn ( sau paie, depinde de buget) pe o plaja goala. Asa, ca Omul Bicentenar.
Sau ca un singuratec, in varful Parisului.
Dar de ce?
Poate am sa zic la final.
Poate.

Iubesc matraguna asta de cartier, sau cel putin iubeam. Ba nu, nu, iubesc si acum! Iubesc pt ca aici m-am format. Impreuna cu prietenele mele, pe piatra aia neuitata, a nimanui candva, cu papusi, dulciuri, unicul baiat din grup, caini abandonati , supermarketul primitor, cinematograful zilelor noastre, iubiri neimplinite, zile de ploaie, caramida lucitoare, da Doamne, sa iasa soare….

Rad pt ca plangeam din cauza fratelui meu si prietenilor lui mai mari. Eu, tinta mingii noastre verzi de fotbal. Si ce daca?
Eu , tinta vecinului meu Dan, in tentativa de a o pune pe Lassie pe mine. Si ce daca?
Imi aduc aminte razand.
Imi aduc aminte de piticu de langa mine.
Care acum e mare si gandeste. Imi aduc aminte…
De puiul Nero. Care acuma e batran si musca.

De urletele pt vecina noastra care acum nu mai e…

De escapadele din scara.

De rasetele cui i-a mai crescut sanii.

De mucurile de tigara ce le strangeam pt traficul nostru in povestea noastra…

De tara tara vrem ostasi.

Mai vrei sa iti spun?

De prima zi de scoala. Ma rog, nu chiar asa, imi amintesc doar cu drag cand ne am intalnit cu totii dupa o rabla de masina si povesteam : “ Pt prima oara mi s a declansat sentimentul de scarba” Dar am trecut peste.

Transformari.

Intrebari.

Cautari.

Nostalgie si neintelegeri.

Reintalnire.

Pierdere si schimbare de plan….

Reintalnire.

Reintalniri.

Peste capacitate.

“Hai la mine.”

“Zi, zi, mai stai? Ca a facut mama ceva bun…”

Ne-am dezvoltat clanurile, ca sa zic asa…

Peste drum, la banca, la scara Doi, in scara la Danut, pe taraba, la cerc, in parc.

Bancuri, glume despre fiecare , cu fiecare..

Dormit pe banca…( au fost cele mai linistite seri de somn pt mine….)

Program de vara: 8 seara-8 dimineata. Intalniri la capat de masina si fredonat povesti toata noaptea ametiti de vinul cel ieftin. Dragoste in lift.

Dantuit pana in zori…si cinema Cultural.

“Asta-i nr tau de telefon?”

Tigari, Cola si seminte. Ah, si bere uneori.

Certuri si impacari.

Un moment de luni intregi de liniste…

O lista lunga.

Stiu ca…

Mereu vine o zi a revederii….dar nu as fi vrut sa fie asa.
Nu asa se revad prietenii….
Nu la caderea altuia.
Nu plangand.
Nu uitandu-ne in gol.
Nu privindu-te si salutandu-te doar dintr-un ochi ud ca si al tau…
Nu stand acolo, cu capul plecat.
Nu!
“Lavi, duci si pentru mine…?”

Nu, nu asa se revad prietenii la cinema Cultural…

Cred ca au trecut 15 ani de cand imi amintesc prima zi de “iesareala la pietroi”.
Mi-am manjit cartierul Berceni 15 ani cu povestea mea…nici asta relatata cum trebe, pentru ca inghit in sec. Caldarea de lacrimi. Cat dor…
Nu, nu este o poveste urata….cum fiecare dintre noi isi aminteste la fel ca si mine….
Nu a fost urat. O lista lunga de amintiri…

“….(4/3/2008 1:38:27 AM): numai din amintiri

(4/3/2008 1:38:56 AM): cu astea ramanem...

(4/3/2008 1:39:05 AM): uite exemplu…

(4/3/2008 1:39:12 AM): cum stau si vb acu cu tine p mess

(4/3/2008 1:39:15 AM): mi`aduc aminte

(4/3/2008 1:39:17 AM): acu multi ani….”

Acum,bun prieten, mi-e frica de matraguna asta de cartier...




Caramida lucitoare,

Da Doamne sa iasa…

Soare…

d.p.v.


Am pasit singura, cu incredere.
Am reusit sa ma adaptez in sufletul tau. Insa nu eram singura.
Pacat.
Pacat pentru amandoi?
Intr-un fel , dar mai mult imi pasa de mine...

Am revazut dupa multa vreme pe cineva.Cred ca vazuse ceva minunat in peretii din cafeneaua aia blestemata. Asa , slinosi de amintiri ... numai in ochii mei nu indraznea sa se intersecteze cu ura ce-o port...Cine-ar fi crezut ca un intrerupator te poate afecta pentru multi ani?
Cine-ar fi crezut ca altcineva m-a aruncat, indirect, in bratele lui?
Sincer, m am saturat de dragostea la prima vedere....
Aia chiar a fost dragoste la prima vedere. De-am iubit cu atata intensitate din prima ora...cred ca a fost dragoste la prima ora. Consider ca ce-a urmat, au fost repercusiunile dragostei la prima vedere, asa cum consecinta mancatului in exces este somnul. Si iarasi, somn.
Dragostea la prima vedere nu te mai ajuta sa te gandesti la tine, la somn, la treburile zilnice, la aranjatul cartilor in rafturi, la meditatul viitorului...pur si simplu, traiesti neica, clipa aia .
Dragostea la prima vedere nu este mereu sincera.
Dragostea la prima vedere nu este mereu comestibila.
Dragostea la prima vedere nu este mereu un vis.
Si totusi...am continuat sa cred in dragoste la prima vedere.
Poate ar fi trebuit totusi sa ne gandim pur si simplu la dragoste, nu la subiectul tabu din Cosmopolitan. " Crezi in dragoste la prima vedere?" Completeaza tu draga, autoare, porcaria aia de test inventat in redactie, cu tot felul de variante stupide pt raspuns!

Nu exista, oameni buni.
Exista doar DRAGOSTE si atat.
Si daca-ai intreba orice om, ti ar raspunde cu siguranta.
Dragostea face parte din tot ecosistemul . Din ploaia de primavara. Din computerul tau. Din sufletului unei surubelnite. Intr-o coaja de nuca... Aripi de licurici...

Nu mai cred in dragoste la prima vedere. Caci daca te uiti mai atent.....
Stiu ca totusi, detest imaginea omului ce defineste d.p.v ( dragostea la prima vedere) in viata mea. Ca este inutil si impotent mental.
Mai tarziu, probabil, mult mai tarziu...ai sa vezi ce este aia dragoste la mai multe vederi...
Si nu din alte cauze. Ci a berii.

Am pasit singura, fara incredere.
Si-am reusit sa fiu singura.



Cu tine.