Mereu am vrut sa stiu ce fac oamenii care reusesc sa se implineasca profesional, cu sudoarea fruntii, pornind de la zero. Am vrut de fapt sa stiu ce fac ei in timpul liber .
Nu cand sunt impliniti, ci in timpul drumului catre realizare.
Caci, nu cred ca e cineva care sa fi stat zi si noapte in calcule, prin mormane de foi, ochelari striviti de nas, creioane-rebut, izolare extrema si nici un contact cu lumea exterioara.
Toti spun ca viata trece si trebuie sa traiesti fiecare clipa ca si cum ar fi ultima.
Sincer, eu asta fac.
Dar cand ajung intr- un stadiu de epuizare fizica maxima, ma mustra constiinta- " ia uite domne, inca o zi pe care am pierdut-o nefacand nimic pentru mine...." - sau o saptamana irosita, depinde de evenimente.
Si-asa imi raman plansele prafuite, masina de cusut aruncata in mijlocul casei si eu terminata in pat, zacand asa cu zilele...
O iei dupa 2 zile de la capat, sau astepti in zadar sa vina vreun chef de lucru si speranta vie, si tot nimic. Se sade frumos pe unde apucam si umplem zilele cu stat pe mess, lalait in bar , sunat vecini...
Si tot ma intreb, de ce se contrazice totul.
"Traieste-ti clipa " cu " Nu lasa totul pe maine" ( sau muuuulta vreme intarziere, dupa caz)
Sfaturi si proverbe unele peste altele, de nu mai intelege generatia tanara nimic!
Este chiar o condamnare daca pur si simplu nu am chef de lucru?

De unde au oare oamenii " aia buni care au invatat " atata chef de invatat?